Rotary sprijină iniţiative locale pentru Satu Mare - ediția a III-a

În perioada 2018 – 2019, Asociația Clubul Rotary Satu Mare a implementat ediția a III-a a programului de finanțare ”Rotary sprijină iniţiative locale pentru Satu Mare”, program administrat de Asociatia AGES.

Scopul programului este promovarea cooperării și înțelegerii mutuale între membrii comunității, susținerea procesului educativ, reducerea sărăciei și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru grupuri dezavantajate, păstrarea și promovarea valorilor locale, dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor, protejarea mediului înconjurător – toate acestea prin implicarea unui număr cât mai mare de cetățeni.

Obiectivele Programului pentru sesiunea 2018 –  2019 au fost:

1. Dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor prin activități ce promovează un stil de viață sănătos: sportul și mișcarea în general, apropierea de natură, alimentație sănătoasă, etc.
2. Accesul la servicii sociale de calitate pentru copii și tineri în situație de risc.
3. Creșterea calității educației și pregătirii copiilor (inclusiv in sistem informal).

Bugetul programului pentru anul 2018: 24.000 RON.
Suma maximă finanțată per proiect: 6.000 LEI.
Rata de finanțare în cadrul programului: 100%.
Număr proiecte finanțate: 3
Număr beneficiari direcți estimati: peste 1.000 persoane.
Bugetul total al proiectelor contractate: 29.975,50 RON
Suma totală contractată: 17.915 RON

 

Rotary sprijină iniţiative locale pentru Satu Mare - ediția a III-a